Canto del Luna

Cursurile se terminasera de ore bune iar elevii dormeau dusi acum. Toti inafara de mine. Cu pasi silentiosi, m-am apropiat de sala de muzica unde aveam sa-mi petrec restul noptii dupa calculele si dorinta mea. Intrand inautru, ma apropii de pianul ce domnea cu un aer linistit in mijlocul salii. Ma asez la el, ridicand clapeta, trecandu-mi degetele peste clapele din fildes fara a scoate nici macar o nota. Zambesc in sinea mea si iau pozitia corespunzatoare, incepand sa cant o partitura pe care o adoram: Soana Lunii.

Mi-am proptit trupul intins pe tocul usii, stand ca si cum as fi fost intre doua lumi.
Cu unghiile-mi lungi am trecut peste lemn, zgariindu-l putin, auzind sunetele pianului ca si cum m-ar fi tras din interior, din piept.
Strangand usor ochii m-am indreptat catre scaunul pianistului, insa imperceptibil, ca cel mai usor fulg.
Terminasem orele, terminasem tot ceea ce era de terminat, insa venisem simtind ca trebuie sa cant.
Poate ca ar fi dispus...

Imi continuam linistit cantecul, pierdut in propria lume creata de acele note, in propiul trecut, propriile ganduri, asta pana cand prezenta cuiva in acea sala ma trezise la realitate. Nu am lasat sa se vada ca stiam ca nu eram singur, asta pana cand fata s-a apropiat de mine.
-Doresti ceva?
Las ca vocea-mi groasa sa se auda, fara a ma opri din cantat.

Am ridicat un teanc de partituri ca de nicaieri si m-am apropiat mai tare de el.
-Ave Maria pentru pian?
L-am intrebat dorind sa fie cienva care sa-mi tina companie cu orice fel de instrument cantecului meu.
Hartiile groase aveau pete maronii si pareau mancate de soareci la margini. Nu mai exersasem vechile lucruri de mai bine de un an.
Ave Maria la pian parea o combinatia imposibila, insa gasisem acele foi seculare perfecte, ce dadeau o combinatie cu suficienta personalitate. Iar pe langa, nu aveam un talent napoleonenian incat sa manuiesc si vioara in timp ce cant..

-Ave Maria spui?
Am stat cateva clipe pe ganduri incercand sa-mi amintesc partitura caci o stiam pe de rost, la toate instrumentele posibile acestui cantec. Suna destul de bine.
-Si la ce instrument vrei sa cant? Pian, vioara sau altceva?
Intreb fara a privi persoana cu care stateam de vorba, neinteresandu-ma asta. Stiam ca nu avea cum sa-mi faca ceva nici daca ar dori, ins anu dorea asta, deci altceva nu ma interesa decat motivul pentru care se afla aici: pentru a canta.

Am marit ochii: nu erau prea multi care stiau pe cea care se canta la pian, insa preferam varianta viorii.
-Vioara.
I-am pus partitura pe clapele usor innegrite, fara a-mi dezveli imaginea, mai mult decat o mana cu inele masive. Parea a avea o idee oricum, insa de ce sa ne complicam?
Apoi m-am departat usor, punand celelalte foi pe pervaz. Mi-am dres vocea si mi-am pocnit degetele, impreunandu-le la final, asteptandu-i miscarea si sunetul dulce al viorii.

AM privit o clipa partitura insa am ignorat-o total. Nu aveam nevoie de ea, o stiam pe de rost. M-am ridicat gratios de la pian desi corpul meu masiv nu ar fi indicat ca pot face asta si m-am apropiat de vioara. Am luat-o impreuna cu arcusul, acordand-o putin, luand pozitia corecta. Am atins usor arcusul de corzile viorii, plimbandu-l cu usurinta, incepand sa creez notele perfecte, fiind oarecum curios daca intr-adevar fata putea sa cante Ave Maria.

Mi-am ridicat mainile strangandu-le si am tras aer adanc in piept, incepand.

Ave Maria
Gratia plena
Maria, gratia plena
Maria, gratia plena
Ave, ave dominus
Dominus tecum

Ma deconectam. Eu nu mai eram eu, iar in camera nu mai era nimeni. De fapt, nu mai era camera. Nu mai exista timp si spatiu, pornire si oprire, doar propria-mi fiinta prelingandu-se si metamorfozandu-se-n gratia Mariei.
Ma simteam usoara si eliberata. Asa era de fiecare data, iar propria-mi voce ma ajuta sa-mi canalizez energiile.

Imi sincronizam notele cu ale tale, vrand ca totul sa iasa perfect. Ave Maria era unul dintre cantecele mele preferate si nu puteam ierta pe nimeni daca il gresea, nici macar pe mine. Din instinct faceam toate lucrurile astea, fara sa gandesc ceva aparte, mintea mea fiind iarasi pierduta intr-o lume a ei, fara sa-i mai pese de ce era in jur. Totusi, imi placea ceea ce auzeam.

Lucrurile evoluau.
Et in hora mortis nostrae, gandurile-mi, ecou parca spargeau clepsidre. Insa la sfarmitau atat de tare incat am simtit cum ating parxosimul si cum trec prea mult granita. Ochii, de care nu eram constienta, capatara fire subtiri de nervi, iar pupila mi se dilata. Mi-am simtit muschii constransi, ca intr-o stare de delir, ca si cum vroiau sa-si stoarca sucul.
Et in hora mortis nostrae...mortis nostrae
Eram mult prea absenta de mine. Am simtit cum camera ma inghit, cum ma cuprinde claustrofobia. Insa eu tot cantam, iar cealalta parte zbiera.

Desi simteam schimbarea prin care trecea, nu-mi pasa, ci continuam sa cant. Daca nu er ain stare sa duca melodia pana la bun sfarsit, atunci ar fi fost o dezamagire prea amre pentru mine, iar eu uram dezamagirile. Cantant in continuare, tinandu-mi ochii inchisi, eram atent si la fata, avand sa ma opresc imediat daca ceva nu mi-ar fi convenit, astfel scutindu-mi scumpa Ave Maria de orice pata de imperfectie.

Insa am reusit sa-ti termin mult prea iubita si nenorocita de Ave Maria, avand spasmul crunt dupa ultima nota.
Hildegard. Hildegard, capul era un vartej si-mi auzeam numele semnt pe timpan, ca un tatuaj. Privind vioara deja blurata parea sa creasca in volum.
Mortis nostrae, am atins podeaua cu genunchiul. Ceva din mine ma indemna sa cant, sa reiau Maria, sa o fac reversibila, ciclica.

Am oprit imediat valul de note ce-mi ieseau de sub arcus, intorcandu-i fetei spatele brusc. Am pus vioara la loc, refuzand sa mai cant la ea, lasand-o sa se odihneasca dupa efortul la care am supus-o. Fara a scoate macar cel mai mci sunet, m-am reintors la pian, reluandu-mi locul de drept, privind spre degetele mele ce incepura sa cante Fur Elise.